Dacă timpul friguros ce stă sub semnul iernii este dominat de principiul masculin, timpul călduros aflat sub oblăduirea verii este dominat de principiul feminin.
Mitologia românească este plină de mesaje codificate, complexe ale experiențelor de viață, ce odată decodificate revelează concepte inițiatice ce au reușit să străbată timpurile prin datinile și obiceiurile transmise din generație în generație. Mircea Eliade spunea că: „mitul poate să se degradeze în legendă epică, baladă sau roman, ori să supraviețuiască sub forma inferioară a „superstițiilor”, obiceiurilor, nostalgiilor etc.; fără a-și pierde însă prin aceasta nici structura, nici importanța. (…) Arhetipul continuă să fie creator chiar atunci când s-a „degradat” la niveluri din ce în ce mai coborâte.”
Ceremonialul Cetelor sacre feminine este cel mai vechi din istorie, manifestându-se printr-o mare diversitate de forme și acțiuni, purtând în sânu-i multiple informații ale tuturor domeniilor existențiale, neputând fi șterse din memoria ancestrală, din codul genetic al neamului prin niciun fel de interdicții subiective sau distorsionări voite ale istoriei. Și nici nu s-ar putea întâmpla, căci pe aceste tărâmuri au luat naștere și mărturie stau toate vestigiile ce aparțin celei dintâi și celei mai strălucitoare civilizații protoistorice din Europa, civilizația carpato- danubiano- pontică (cu taote manifestările ei: cultura Cucuteni- Tripolie, cultura Turdaș- Vinca- Lepenski Vir, cultura Gumelnița, cultura Starcevo- Criș, etc). Iar această impresionantă civilizație avea în centrul ei figura feminină, din plin dovedindu-se aceasta prin nenumăratele statuete singulare și soboruri feminine descoperite în arealul său.
Pentru geți vestalele, preotesele sunt zâne, iar Marea Preoteasă este Marea Zână Mamă, Sânziana. Este aceasta o moștenire a civilizației ce i-a precedat, o civilizație de tip matrifocal. Zânele înțelepte, numite și Babele, sunt purtătoare ale unor mesaje sacre, ce trebuie urmate, iar nu încălcate.
Aceste mesaje și învățături, ca dealtfel toată înțelepciunea strămoșilor geto- daci au fost încifrate în mitologia românească, ce se caracterizează prin logica sa inițiatică, un adevărat arhetip universal, arhetip studiat îndelung și prezentat de o serie de specialiști: G. Dumezil, Marija Gimbutas, Mircea Eliade, etc.
Zânele din vechime au străbătut până la noi și le cunoaștem cu numele general de Rusalii, purtând însă și alte nume în diverse regiuni, sau având alte nume funcție de momentul în care acționează, pe care îl patronează.
Informațiile cu privire la Rusalii provin indirect, din ceremonialul, ritualurile cetelor de inițiere, existente și cunoscute într-o arie extinsă, străvechea arie a geto-dacilor. Acestea au o multitudine de denumiri: Hesperidele, Gorgonele, Orele, Zorile, Moirele, Ursitoarele, Zamolsele, Maginikele, Drăgaicele, Crăciunikele, Rusaliile, Sânzienele, Lioarele, Paparudele, Căluienele, Todorușele, Todorușalele, Alexiile, Floraliile, Lăzărițele, Verișoarele, Vântoasele, Șoimanele, Dârdaicele, Suratele, Mătcuțele, Ovideniile, Farmacoanele, Iordanele,Mironosițele, etc.Zânele sunt mesagerele lumii vechi, soborul grupat în jurul Zânei Mamă simbolizând că această este axul central. Zâna Mamă este văzută ca Mama Născătoare, ocrotitoare și protectoare a întregii naturi, a întregii lumi.
Numele celei mai vechi zâne a geto-dacilor este NIKA, în acest sens dovezile epigrafice fiind grăitoare astfel că îl găsim dăltuit pe pietre de căpătâi, stâlpi funerari, dar și chiar pe crucile creștine. Îl găsim inclus în denumirea peceții cu care se sacralizează pâinea: pristolNIK. Marii Zâne, a Cerului și Pământului, i se subordonează cele 8 magii sau megaenergii cosmice prezente în data de la 9 martie a măciNIKilor și în zilele Babelor. Marile Preotese au preluat întotdeauna simbolistica Marii Mame, care concentrează în ea toată vechea știință a strămoșilor. Deși în ziua de astăzi le privim doar ca pe niște curiozități sau datini oarecare, cetele feminine sunt mai vechi decât cele masculine și sunt specializate. Ele sunt începătura lumii și reprezintă rostul. Acel rost pe care noi astăzi l-am cam pierdut. În datinile românești aceste cete contribuie la înțelegerea continuității omului în mediul cosmic, natural, biologic, cultural istoric, o continuitate ce riscă a fi întreruptă prin depărtarea omului de natură, ca element de legătură dintre el și cosmos. Zânele Bătrâne începând cu Nika, Ana, Hestia, Geea, Dokia etc. au fost mereu onorate și păstrate cu sfințenie de către femeile neamului nostru prin datini și obiceiuri, în Calendarul Babelor (Înțeleptelor), în basmele noastre (în care ne apar ca Sfânta Miercuri, Sfânta Vineri, Sfânta Duminică, etc), acestea fiind depozite și refugii ale istoriei vechi. Zânele ne jalonează întreaga existență, de la începuturi și până la sfârșitul veacurilor.
Calendarul străbunilor, viața în general, era marcată și tutelată de divinitățile feminine, în cadrul cărora un prim rol, incontestabil, îl au Rusaliile, zânele de vară, cele ce ne furnizează informațiile prin reacția Sânzienelor inițiate de Drăgaică (DragaNIKA) și prin ritualul Călușarilor, un ritual unic în Europa și în lume, ce alungă după un timp, bine stabilit, de toleranță unanim acceptată, influențele nefaste ale acestora. (De remarcat că dansuri asemănătoare celor ale Călușarilor se regăsesc și la alte popoare europene, lipsit însă de ritualul aferent, celelalte popoare pierzând însăși exența acestuia, treptele inițiatice, inițierea însăși). Datinile noastre au rolul de a atenționa oamenii că nerespectarea unor legități cosmice duc la efecte negative ce se răsfrâng asupra lor (cu alte cuvinte, sunt pedepsiți), omul neputându-le anula fără un ajutor.Tărâmul zânelor, spațiul lor, este unul sacru cătuia pământenii nu-i pot încălca hotarele și pe care trebuie să-l respecte.
Rusaliile sunt cele ce încheie sărbătorile pascale. Pregătirea sărbătorilor pascale începe cu Postul Mare ce are o durată de 40 de zile. Rusaliile sunt în a opta săptămână de după Paști, în popor precizându-se că e vorba de 50 de zile, Rusaliile fiind tolerate până în Duminica Mare. La mijlocul acestei perioade vin Todorușele (Todorușalele) care anunță Rusaliile. De la Duminica Mare încep să se numere toate duminicile până la Lăsata Secului pentru următorul Post Mare, când se împlinesc 40 de duminici de la Duminica Rusaliilor.
Rusaliile sunt o prezență deosebită la 50 de zile după Paști (perioadă numită și Cincizecime), aspectul fiind consemnat și în Biblie (EXODUL 34-36), dar nefiind singurul aspect referitor la datinile geto-dace, un altul fiind cel legat de seceriș, specific lumii dunărene, obiceiul numit Barba Grâului. Cele 50 de zile reprezintă în fapt asistentele, ajutoarele zânei cosmice, Ana, reprezentată de NIKA, ele străbătând pământul și găurind cu sfredelul un strat spre a ieși la suprafață (atunci când am vorbit de Todorușe chiar spuneam că în unele zone poată numele de Strat de Rusalii sau Sfredelul Rusaliilor).
În general, se consideră că numărul Rusaliilor este de 9. Dar sunt zone unde se spune că sunt 3, 7, 11, 13, oricum în număr fără soț, realitate ce se desprinde și din descântece sau blesteme, ele fiind geloase pe fetele și femeile care au iubit sau soț.
După Rusalii vin Sânzienele, care le alungă pe primele cu „9 stegurele, cu 9 lopățele, cu 9 măturele” indicând numărul Rusaliilor (după numărul vehiculat într-o regiune sau alta vor fi 3, 7, 11, etc). Rusaliile nu sunt zâne ale soarelui, conform credințelor populare care spun că înaintea lumii născătoarelor a existat lumea celor făcuți iar nu născuți. Ele sunt localizate „între hotară” în literatura populară, deci sunt mai degrabă divinități htonice. Într-o incantație culeasă din Munții Apuseni, cu numele „9 floricele”, Rusalina are surori pe Marina și Mădălina, care s-au dus la „Rusale-ntre hotară, unde-s cele mai puternice vârtejuri”.
Rusaliile ocupă cu siguranță un loc important în viața spirituală, în special a satelor, date fiind toate măsurile ce se iau spre întâmpinarea lor, de regulile ce se impun în zilele dedicate lor, până când vor fi alungate de peste tot „Gonim vânturile turbate, /Să rămână vetrele curate, /Ca boabele de rouă din cer picate”. Duminica Rusaliilor se mai numește în unele zone și Duminica Teilor și a frunzelor de nuc, în această zi împărțindu-se colivă pe frunze de nuc și tei. Se spune că nucul ar fi semănat de păsările cerului și că înflorește în noaptea de Sângeorz. Lemnul său fiind unul rezistent la intemperii, ce nu putrezește ușor, din el se face jugul boilor, butucul roților de car, iar uneori chiar sicriul, copârșeul. Lemnul Teiului este unul sacru. El protejează de duhurile rele și se zice că nici fulgerul nu trece prin el.
Dacă se trece, se încalcă, tărâmul zânelor este greu de găsit cale de întoarcere. Reîntoarcerea este posibilă doar prin îmbunarea Rusaliilor, căci doar ele au cheile de intrare și ieșire.
Tot în categoria zânelor sunt incluse și Joile. În vechime, cele de după Paști până la Rusalii, erau numite Joile Nebune și fiecare dintre ele avea un nume al său. Prima Joi de după Paști este Joia Babelor (a înțeleptelor) numite și sfinte. În această Joi bătrânele pun Evanghelii și fetele varsă la fântână apă pentru 9 strămoși pe care îi numesc. Ea se mai numește și Zorina sau Cea de pe ape, amintind de o lume anterioară, începută cu topirea gheții, motiv prezent și în mitul cojoacelor Dochiei. Alte Joi importante din acest interval sunt Paștele Cailor (Ispasul, Sântoaderii), Todorușele (Stratul sau Sfredelul Rusaliilor, Todorușalele), Izvorul Tămăduirii, Căluiana etc.
Există apoi Joile Pomenite (sau Oprite) și Joile Nepomenite. În Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Moldova, Joile Nepomenite se consideră a fi zile bune de muncă pentru anumite activități. Zonal, acestea formează un ciclu de trei zile, nefast pentru cei care nu le respectă: joia din Săptămâna Brânzei, joia din Săptămâna Paștilor și joia din Săptămâna Rusaliilor sau Călușarilor (în Banat).
Ciclul de 9 joi, cuprinse între Paști și săptămâna a doua după Rusalii este numit Joile Oprite sau Pomenite. În aceste zile erau interzise anumite activități casnice, agrare, pastorale. De la începutul secolului XX s-a schimbat puțin. Astfel, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și Bucovina se țineau 3 sau multiplul lui 3 până la 9, iar în Muntenia centrală doar 1, 2 sau 4. În sudul țării se mai numesc și Joile Verzi, iar în est Joile Pomenite și erau potrivnice omului, căci aduceau ploi cu grindină și piatră, furtuni și vânturi puternice, trăsnete ce puteau provoca chiar și incendii , brumă sau înghețuri târzii. Sperând că ar putea fi îmbunate și transformate din malefice în benefice, s-au instituit în calendarul popular anumite interdicții, de unde decurge și numele de Joile Oprite.
Săptămâna Rusaliilor începe Joia și se termină Miercuri, acest timp concentrând întreaga lor semnificație.
În Joia a patra dintre Paști și Rusalii sunt Todorușele sau Stratul de Rusalii. În această zi se naște Călușul (începe formarea cetelor de călușari). Acesta este zeul protector al Cailor albi ai Sântoaderului, ce poartă 9 zile Rusaliile, care nu ating pământul, ele plutind în văzduh până la Paștele Cailor. În această zi se leagă Ciocul călușului pe la răscruci cu pelin și se depune jurământul în Cetele de Călușari (mai puțin mutul), jurământ de a alunga caii Sântoaderului, fiind vremea când fată iepele. Călușarii bătătoresc pământul cu picioarele și toiegele, așa cum fac și Sânzienele cu toiegelul cu ciuboțelele (acest ultim aspect fiind probabil cel mai bine ilustrat la românii timoceni prin ritualul Crăițelor). Călușarii și Sânzienele alungă Rusaliile ce s-ar mai fi putut ascunde prin vreun cotlon.
Din Duminca Mare, Rusaliile mai sunt tolerate încă 3 zile, pe care oamenii le țin cu sfințenie ca dovadă de respect pentru Zânele vechi. La plecarea Rusaliilor, acestea sunt însoțite de Rusitori, ce au datoria de a le escorta spre a se asigura că alaiul morților ieșiți din morminte se va întoarce în țărână. Energiile telurice trebuie bătătorite cu picioarele și toiegele spre a nu răbufni din adâncuri.
Rusaliile sunt energii cosmice, indicând transformări din natură, dereglări ale stării de normalitate. Ele pot aduce vijelii, grindină, pot lua mirosul florilor sau puterea de leac a plantelor doar în săptămâna Rusaliilor. Ies din pământ cand pe cer apare acea stea luminoasă din constelația Taurului, numită Găinușa.
Pe unde trec Sânzienele și Călușarii, Rusaliile își pierd puterea. Zânele Bătrâne, înțeleptele străvechi, vin să petreacă Paștile cu cei vii, dar refuză să plece de bunăvoie. După zonă ele au nume ca: Ruja, Rudeana, Rusandra, Păscuța, Joimărița, Trandafira, Magdalena, Tirana, Tudosia, Ana, Marghita, Erodia, Margalina, Samadiva, Santasia etc. Oamenii nu le numesc direct, ca să nu le supere, ci cu vorbe de alint: Ielel, Frumoasele, Blândele, Vântoasele, Irodiile, Bunele, Mândrele, Luminoasele, Dânsele, Doamnele, Cele Sfinte, Împărătesele Văzduhului, Fetele Câmpului, Măiastrele, Miluitele, Ursoaiele, Puternicile, Vijeliile, Fremătătoarele, Zburătoarele, Cântătoarele, Vrăjitoarele, Fermecătoarele, Rășchiratele, Albele, Șoimanele, Strălucitoarele etc. Șoimana sai Joimana e considerată conducătoarea Joilor, iar Rosalia, RosaNIKA este conducătoarea supremă.
Toate zânele sunt fecioare. Mutul din ceata Călușarilor rotește în timpul ritualului un simulacru de falus ca semn că lumea nouă este condusă de bărbați, cărora le revine un rol important în procreere și ca semn a ceea ce ele nu au cunoscut. Din acest motiv ele produc efecte negative în special asupra bărbaților sau a femeilor căsătorite.
Bărbații pot fi pociți, ologiți, să li se ia bărbăția și mândria, să li se dea glas de femeie. Femeile pot să cadă într-un somn hipnotic, în timpul căruia dacă sunt întrebate dau răspunsuri pe care în stare normală nu le-ar cunoaște, indică locul în care sunt lucruri furate și autorul furtului, prezic soarta sau dau sfaturi. Se spune că au căzut în Somnul Rusaliilor. Acest fenomen este mai frecvent și este foarte amănunțit descris la românii timoceni, iar acest subiect îl voi trata pe larg separat. Bărbații resimt atacul energiilor telurice dacă dorm pe câmp sau sub nuci, dar și în apă, unde nu vor mai avea putere să înnoate și se duc la fund. Diferite forme de reumatism și boli neuropsihice se numesc „luatul din Iele”, „lovitul de Iele”, „apucat de Iele”, „luat din Rusalii”, „rămas șoimărit”, „ologit de Dânsele”, „buciumat de Rusalii” etc.
Călușarii vindecă prin jocul, ritualul lor pe cei suferinzi, alungând Rusaliile cu 9 plante de leac și un drob de sare, cu bâtele, cu chiote și comenzi anume, bătătoresc pământul la răscruci, peste movilițe.
La Moșii de vară se aduc ofrande Rusaliilor ca să plece mulțumite. Cele mai importante ofrande sunt coliva (cunoscută încă din antichitate ca @prăjitura morților@, grecii spunând că o primiseră ca moștenire de la civilizațiile preistorice anterioare lor, deci de la pelasgi,care sunt și strămoșii noștri), pâinea (colăcei), apă și fructe, alături de luminika (lumina lumânărilor aprinse).
Dacă au făcut rău, Rusaliile sunt alungate cu vorbe rele, spunându-li-se că sunt urâte, bătrâne, gârbovite, duhuri rele, rășchirate etc., dar și cu blesteme combinate cu puterea plantelor de leac, cle mai eficiente fiind leușteanul și odoleanul, cârtăneasa și avrămeasa, usturoiul, pelinul, salvia, teiul și nucul. Omul nu le poate distruge, căci nu are puterea de a distruge forțele cosmice, însă poate preîntâmpina efectele lor.
Desele modificări ale calendarului au creat neconcordanțe, astfel că deși inițial duratele temporale ce separau aceste evenimente în așteptare erau octogonale, astăzi avem 8 sau 9 zile, ori multiplul acestora. Dar, ținemm cont că orice grup are și un conducător, un șef, deci 8+1 sunt 9. Pe baza acestor informații se poate reface Calendarul Babelor: acesta avea 8 luni, de la 21 martie la 20 noiembrie, de Ovidenie, când se innoia anul. Lunile aveau 40-45 de zile, fiecare lună 5 săptămâni și fiecare săptămână 8 zile.
Spațiile preferate ale Rusaliilor sunt pădurile sălbatice, neumblate, văzduhul,fântânile, apele mari, scorburile copacilor, streșinile caselor, ostroavele pustii, deasupra movilelor și, în special, răscrucile drumurilor. Rusaliile nu se văd, iar de auzit pot fi auzite doar ca un zumzet neînțeles.
În memoria colectivă au rămas și ca fiind urmate de un alai de lăutari, cu fluiere, cimpoaie, clopoței, trâmbițe, chiuind și iscând vârtejuri din senin, cântând în cor: „Dacă n-ar fi lăsat Dumnezeu /Leuștean și odolean, /Avrămeasă, cărtăneasă, /Ar fi lumea taotă a noastră!” Pe unde joacă ele pământul rămâne ars și bătătorit, iarba se înnegrește și nu mai crește. Ele iau cu ele miresmele plăcute din natură când sunt alungate de Sânziene și Călușari, pe căi vibraționale ce cutremură pământul. Oamenii se adună și ei în alaiul Sânzienelor, jucând Bătuta, Brâul și Rustemul, bătând cu putere pământul ca să alunge Rusaliile.
Relele cauzate de Rusalii pot fi preîntâmpinate respectând o serie de reguli: a nu se ieși noaptea din casă, a nu se dormi sub copaci, în special sub nuci, a nu aduce apă de la fântână noaptea, a nu se face baie în ape mari(râuri, lacuri etc), a nu se răspunde la chemarea unor voci necunoscute, a se pune plante de leac în casă, dar și în staule, la animale. Plnatele de leac e bine să fie puse și la brâu sau în sân, precum și sub așternuturi.
În unele zone, există credința că Ielele sau Rusaliile urseau copiii la naștere și preziceau moartea oamenilor.
Evenimentele cosmice de vară, a căror expresie sunt Rusaliile, prezintă o mare importanță, ceea ce impune o mobilizare de forțe contracarante pe măsură (Sânzienele-vestale, Călușari, Jieni, Juni), forțe ce acționează sub legământ spre alungarea Rusaliilor. Aceste forțe, constituite în grupuri sau cete de bărbați și/sau femei inițiază tinerii, pe grupuri de vârste, spre a ști cum să preîntâmpine efectele negative ale Rusaliilor, în fapt ale energiilor, vortexurilor existenței cosmice, telurice, pulsații ale Centrului Galactic dinspre Soare spre Pământ, dar și spre ființele umane.
Rusaliile n-au putut fi alungate sau șterse din memoria colectivă, ancestrală, de creștinism și astfel au fost asimilate asociindu-se Duminicii Mari și ancorate în Sfânta Treime, când Duhul Sfânt se pogoară aducând liniștea atât de necesară existenței umane, ca și a naturii. Troadele,Trile, Troițele, Sfânta Treime sunt grupurile de Zâne Sacre străvechi ale geto-dacilor. Trisfetitele, Ursitoarele, Tripla Hecate fac parte din aceeași categorie și se regăsesc în același areal (ca topnimistică în zona Crușova din Macedonia avem localitatea TristiNIKA,iar în mod corespunzător, în județul Tulcea avem localitatea TristiNIK).
Sărbători populare de Rusalii se păstrează încă din vremuri ancestrale, un bun exemplu fiind Târgul Moșilor, la care se jucau Hora și Rustemul, Brâul, Voiniceasca, nelipsiți fiind Călușarii. Cu aceștia din urmă se chiuia, se bea și se juca cu tropotituri și strigături până noaptea târziu. În ziua Rusaliilor se împărțea Pârga Pământului pentru ele. În bisericile ortodoxe se pun frunze de nuc și tei în fața altarului, pe acestea îngenunchind preotul. Se zice că „se citesc frunzele de nuc și tei”. Oamenii împart colivă, colacul zânei, vin în căni de lut de toarta cărora se prinde leuștean, împreună cu lumânare, basma, toiag de lână și ștergar. Aceste ofrande se dau în locuri unde se presupune că s-ar putea ascunde Rusaliile: la fântână, la cimitir, la răscriuci, pe movile,acasă și la biserică. Ofrandele ce se dau acasă trebuie să fie aburinde, considerându-se a fi hrană pentru duhuri. Se oferă: păsat cu lapte, colărezi, tăiței cu lapte, bulgur etc.
O activitate importantă era, cel puțin în trecut, culegerea plantelor de leac, plante ce își pierdeau puterea după Rusalii. În acele vremuri trecute activitatea de culegere a plantelor de leac era plasată în zona magiei și nu se făcea decât după un ceremonial anume, în cadrul căruia erau inițiate tinere adolescente, fecioare, ca expresie a Sânzienelor. Culegătoarele de plante de leac trăiau în curățenie trupească și sufletească, în post și rugăciune, având chiar rugăciuni speciale în acest scop. Aceste femei erau numite farmacoane. Ele colindau pădurile, protejând plantele de leac și însemnând locurile unde se găseau anumite plante. De regulă, plantele trebuiau să fie pe terenuri curate, neumblate de animale, păsări și oameni, unde nu se aud câinii lătrând. În ziua de Rusalii se trezeau dimineața devreme și se fereau să se întâlnească cu cineva. Dacă totuși se întâmpla să întâlnească pe cineva nu salutau ci doar făceau semn cu mâna, ca și cum ar fi fost Mutul Călușarilor. Apoi, ajunsă la locul de culegere a plantelor, se ruga în genunchi și lăsa în locul plantelor pâine și sare. Uscau plantele la aer curat, dar mai la umbră, păstrându-le apoi în trăistuțe, săculeți de pânză albă. Plantele uscate erau folosite apoi în caz de boală. Culegătoarele erau lecuitoarele sau doftoroaiele străvechi.
O credință populară interesantă este și aceia de culegere a mătrăgunei între Paști și Rusalii, pentru ca fetele să fie jucate de feciori sau, de cele mai multe ori, pentru ca fetele bătrâne să se poată mărita. Ea trebuie culeasă în afara satului, unde nu se aude cântecul cocoșului, înainte de răsăritul soarelui și să nu fie văzute de nimeni. Înainte de a culege mătrăguna culegătoarea se dezbracă sau nu, însă obligatoriu dansează și cântă în jurul ei. Iată un exemplu de cântec adresat mătrăgunei de către o fată ce își dorește să fie „vestită” (de la obiceiul ca atunci când cineva se căsătorea, preotul să îi vestească căsătoria):
„-Bună ziua,doamnă mare,/ -Năroc bun și dumitale!/ Eu demult am auzit,/ Că ești raza d’ingă lună,/ Mama de la mătrăgună,/ Am zinit să te cinstesc,/ Pă mine să mă vestești./ Eu îs fata cea aleasă,/ Cea mai mare boiereasă,/ Din lume, di păstă lume,/ Tăți feciorii zin anume”. După ce se învârte de 3, 7 sau 9 ori în jurul florii, o scoate cu tot cu rădăcină, folosind un hârleț sau cuțit, ca să nu se „vateme” deloc, lăsând în loc 3 bani, pâine, sare și horincă sau o plăcintă și vin. Acasă floarea de mătrăgună o „cinstesc ca pe un oaspete” și o plantează în grădiniță, în mijlocul florilor, la „loc curat” și o îngrijesc în mod special „o stropesc cu vin și-i dau pită și bani” spunând”eu te stropesc cu vin, te hrănesc cu pită și te plătesc cu bani, tu să mă cinstești pe mine cu sănătate și noroc”. Pe lângă norocul la un viitor soț, se credea că mătrăguna plantată în grădină aduce noroc în casă, apără gospodăria, oamenii și animalele de orice rău, de boli, pagube și făcături( farmece). Toate aceste ritualuri legate de plante și culegerea lor erau patronate de Rusalii și Sânziene, deci de zâne.
Rusaliile transmit mesajele înțelepciunii străvechi printr-o simbolistică bogată, impusă de sacerdoții severi în datini și obiceiuri (iatroi fiind numele lor, după spusele lui M. Eliade) din vremurile de demult. Nu se nasc și nu pier, ci sunt veșnice precum energiile cosmice ale căror manifestare sunt.
Faptul că ele au fost înrădăcinate atât de bine în memoria colectivă încât niciun fel de interdicție nu le-a putut înlătura și au rezistat atât de bine până în zilele noastre, iar asta în tocmai arealul strămoșilor geto-daci nu este decât o dovadă a vechimii, a autohtonicității noastre, dar mai ales a continuității neamului nostru pe unele și aceleași meleaguri de la începutul lumii și până acum.
(Textul este o adaptare și prelucrare a lucrării regretatei doamne Olimpia Cotan Prună)
Bibliografie:
-Olimpia Cotan Prună, dr. Simona Prună Grigore, „Rusaliile”
-Mircea Eliade, „Tratat de istorie a religiilor”
-Ion Ghinoiu, „Zile și mituri. Enciclopedie a sărbătorilor, ritualurilor, ființelor fabuloase, eroilor și miturilor, din panteonul popular românesc”
-Anamaria Lisovschi, „Etnoiatria, magia și descântecul terapeutic”
MARI M.
Istoria cu Mari 