Colindele antifonice unice de la Smeeni

colindatori-carolers-romania-children-romanian-traditions„Colinde,colinde!/E vremea colindelor,/Căci gheața se-ntinde/Asemeni oglinzilor./Și tremură brazii,/Mișcând rămurele;/Căci noaptea de azi-i/Când scânteie stelele./Se bucură copiii,/Copiii și fetele;/De dragul Mariei/Își piaptănă pletele;/De dragul Mariei/Și-al Mântuitorului/Lucește pe ceruri/O stea călătorului.”

Așa scria inegalabilul,genialul Eminescu în ultima parte a scurtei sale vieți,referindu-se la aceste minunate creații ce ne fac mai frumoase sărbătorile.Să vedem mai întâi însă, o prezentare generală a colindelor,iar apoi să facem cunoștință cu cântările unice ale colindătorilor de la Smeeni.

Colindele sau colindurile,corinde sau corinduri în unele locuri din Ardeal,sunt cântece și dansuri rituale românești,prin intermediul cărora se fac urări.Ele se prezintă sub formă epico-lirică,iar numărul de versuri variază,în general,de la 20 la 60.Datina colindatului este foarte veche,perpetuându-se din perioada precreștină până în zilele noastre.Colindele nu trebuie confundate cu cântecele de stea,specifice sărbătorilor creștine de iarnă,mai exact Crăciunului,iar colindatul nu trebuie confundat cu umblatul  cu steaua,deși sunt mult asemănătoare.Spre deosebire de cântecele de stea,colindele se pot cânta și în celelalte perioade ale anului,nu doar iarna în preajma Crăciunului.Colindele au o mulțime de variante,de versuri,după diferitele zone în care se cântă,precum au și diverse funcții.

Funcția inițială a colindelor a fost una rituală,de urare pentru fertilitate,rodire și belșug.Obiceiul era legat,în principal,fie de începutul anului agrar-venirea  primăverii,fie de sfârșitul său-toamna,cu strângerea roadelor.Așadar,se poate spune că aceste cântări,colindele,marcau nașterea și moartea divinității ce patrona respectivul anotimp,sezon.Un alt tip de colinde,destul de des întâlnite,era cel de alungare a spiritelor rele și de reîntâlnire cu cei plecați pe tărâmul celălalt.Se spune că originea colindelor ar fi în sărbătorile păgâne romane ale Saturnaliilor sau Calendelor.Eu înclin însă a crede că ele sunt mult mai vechi și își au originea în peanurile străbunilor noștri geto-daci.Căci iată ce spune Theognis din Megara(secolul VI î. Hr.) în „Către Apollo”,că în fiecare primăvară răsunau „hore în zvonul paianului,strigăt în jur de altare”,iar Pindar(522-433 î. Hr.),în poemul „Peanul Delos” spunea „Dulce ca mierea/picură peanul”,referindu-se la traci.Pitagora consideră peanurile deslușiri ale muzicilor cosmice,inclusiv prin alegoriile versificărilor de mituri cosmogonice.

Colindele,numite și „Imnele Titanilor”,despre care Strabon spune „și,pentru că acestea imită plânsul peanului,și Titanii s-au numit Pelagani”,fuseseră încredințate pelasgilor(„capetele negre”).Iar pelasgii nu sunt alții decât cei ai căror urmași au fost geto-dacii.Legătura dintre pelasgi-„capetele negre”- se vede în vechea stemă a Basarabiei,pe care apar trei capete negre.

Există mai multe clasificări ale colindelor.Astfel,după destinatarul acestora,se întâlnesc colinde de fată,de băiat,de negustor,de tineri însurăței,de logodiți etc.După locul de desfășurare:la intrarea și la plecarea din casă și cele de fereastră,iar după moment:de zori sau de doliu.Între funcțiile secundare ale colindelor se află:urarea,comunicarea,inițierea,protecția,stabilirea de norme,manifestarea și experimentarea sacrului,onomastice sau cathartice.

În perioada Evului Mediu,peste elementele păgâne au început să se suprapună sau să se adauge elemente creștine,sub influența bisericească.

Emilia Comișel și Ovidiu Bârlea împart colindatul în trei categorii:

7f3c2e1050929be835a14d71e0126485-Colindatul celor mici: 1) Pițărăii sau Mersul cu Moș Ajunul (având un caracter agrar,urările fiind de belșug la grâne și animale și încheindu-se cu solicitări de daruri); 2) Sorcovitul

indian-dulhan-hd-desktop-wallpaper-scary-halloween-pumpkin-man-free-widescreen-desktop-wallpaper-download-for-android-phone-iphone-wallpapers-mobile-computer-hd-christmas-Colindatul cu mască: 1) Mersul cu capra,turca,țurca,brezoaia sau borița-o rămășiță a cultului dionisiac; 2) mersul cu ursul-o rămășiță a cultului totemic al ursului; 3) mersul cu căiuții; 4) mersul cu cerbul.

-Colindatul propriu-zis: cel al cetelor(de flăcăi sau de fete) și plugușorul sau buhaiul.

În perioada precreștină ritualul colindatului era unul zgomotos,se desfășura timp de mai multe zile,făcându-se ofrande vegetale și animale,mese  comune,dar cuprinzând și dansuri și reprezentații dramatice.Odată cu schimbarea Anului Nou la 1 ianuarie,aproape de Crăciun,ritualurile amintite s-au serbat doar în perioada celor două sărbători,Crăciunul și Anul Nou.

71c3533c692c7390c5a4f20f44213af9Iată ce spunea Mircea Eliade în „Istoria credințelor și ideilor religioase” referitor la aceste ritualuri:

„Ritualul se desfășoară de obicei începând  din Ajunul Crăciunului(24 decembrie),până în dimineața  zilei următoare.Grupul de șase până la treizeci de tineri (colindători) aleg un vătaf,care cunoaște obiceiurile tradiționale și vreme de patruzeci sau optsprezece zile ei se adună de patru,cinci ori pe săptămână,într-o casă anumită,ca să primească instrucția necesară.În seara zilei de 24 decembrie,îmbrăcați în straie noi și împodobiți cu flori și zurgălăi,colindătorii fac urări mai întâi la casa gazdei,apoi trec pe la toate casele din sat.Chiuie pe străzi,cântă din trompete și bat darabana,pentru ca larma făcută să alunge duhurile rele și să-i vestească pe gospodari de sosirea lor.Ei cântă prima colindă la fereastră și după ce au primit învoirea celor ai casei,intră în casă și își continuă  repertoriul,dansează cu fetele tinere și rostesc urările tradiționale.Colindătorii aduc sănătate și bogăție,reprezentate de o rămurică de brad pusă într-un vas plin cu mere și pere mici.Exceptând familiile cele mai sărace,de la celelalte primesc daruri:colaci,plăcinte,fructe,carne,băutură,etc.După ce au străbătut întreg satul,grupul colindătorilor organizează o serbare la care iau parte toți tinerii”.

Există,binînțeles,diferențe de la zonă la zonă,față de cele spuse de Mircea Eliade.Colindele sunt interpretate prin cântarea în grup,la unison,sau în două grupe,antifonic.Uneori ceata se acompaniază cu instrumente muzicale (fluier,cimpoi,trompete,dobă mică,etc).

colindatori-CJ-NtMembrii cetei sau grupului poartă uneori cu ei o bâtă sau toiag împodobit cu zurgălăi,panglici colorate,flori,ce reprezintă o relicvă palpabilă a manifestărilor artistice ancestrale,obiect cu funcții magice întâlnit în cadrul vechilor colinde din perioada precreștină.

Ca simbolistică „bâta” are multiple semnificații,putând fi fie sprijin,cât și armă de luptă sau semn al autorității.Ca relicvă a perioadei precreștine ne poate duce cu gândul la tirsul adepților cultului dionisiac.Ținând însă cont de semnificația magică bipolară a bățului:moarte-renaștere,poate fi considerat și ca obiect ceremonial ce vestește renașterea ( „învierea” celui lovit (atins),ceea ce ne duce cu gândul și la bâta călușarilor) spirituală umană (ciclică) sărbătorită de creștini în momentul nașterii lui Iisus Hristos.Gândindu-ne și la transformările realizate asupra colindelor prin influențele creștine ulterioare,toiagul poate căpăta și alte semnificații.Astfel,simbolul toiagului este foarte prezent în Scriptură având, în funcție de context, multiple semnificații.În contextul Exodului, un anume toiag este adesea amintit și este legat de eliberarea lui Israel din robie. Avem apoi „toiagul lui Moise”, „toiagul lui Aaron”, „toiagul lui Levi”,dar și „toiagul lui Dumnezeu”.Acest „toiag al Domnului” va juca un rol foarte important în regia exodului,deși a avut o geneză umilă. A fost o simplă bâtă de păstor pe care Moise o folosea în timp ce era păstor la oile socrului său, Ietro, pe meleagurile Madianului.Și tocmai acest aspect,bâta de păstor,este cel ce face legătura între caracterul precreștin și cel creștin,căci după cum se știe populația precreștină de pe meleagurile noastre a fost una predominant pastorală.Bâta era un element distinct,simbol al ocupației celui ce o folosea,dar avea și caracterul desemnării puterii:păstorul ce-și conduce turma folosind pentru aceasta bâta,dar și obiect de sprijin,în momentele de odihnă și supraveghere.Din același caracter pastoral precreștin se transformă în simbol creștin,Mântuitorul fiind numit păstor al turmei celor credincioși,bâta devenind în acest caz simbol al călăuzirii,dar și al puterii.Concluzionând,în diferitele sale ipostaze, de la bâta păstorească, până la măciuca lui Hercule, tyrsul lui Dyonysos, caduceul lui Hermes, sceptrul conducătorului de stat sau toiagul lui Dumnezeu sau al lui Moise, toiagul are semnificaţia puterii în plan biologic şi social, fiind un transsimbol al focului celest şi al arborelui vieţii; toiagul este înzestrat cu puteri magice, fiind capabil să îndepărteze influenţele nefaste, să fecundeze femeia, să fertilizeze solul, să producă moartea, dar şi învierea celui atins.Un caz interesant este un anume ritual întâlnit la nunți în unele zone ale țării,când uneori este lovită uşor mireasa și se spune „cu cât mai tare, cu atât mai roditoare”; toiagul vornicelului, simbol axial şi falic, prezent în toate momentele desfăşurării nunţii, împreună cu bradul, este poate cea mai pregnantă întruchipare a principiului masculin, un substitut al mirelui; în nordul Moldovei, toiagul se pune în faţa miresei, care leagă de el o năframă cusută cu flori, care semnifică principiul feminin.

Referindu-mă acum,strict la colindele antifonice,să spun câteva cuvinte despre acestea.În general,se consideră că acestea au apărut în secolul al XVI-lea,fiind o transformare a vechilor colinde prin adăugiri creștine și preluând stilul muzicii bisericești antifonice.Și totuși,acum aproximativ o sută de ani,Bela  Bartok,muzician și compozitor,a fost realizatorul unora dintre primele culegeri sistematice de folclor în Transilvania și a afirmat că unele colinde ale cetelor de colindători îi dădeau impresia unor muzici războinice,a unui ritual perpetuat timp de secole și cu origini precreștine.Erau colinde scandate,cântate pe grupuri,antifonic.Așadar,nu toate colindele antifonice au o vechime de  doar cinci sute de ani,ci pot avea chiar rădăcini multimilenare.

Tradiția colindelor antifonice a fost păstrată mult timp și în Bărăgan.La Smeeni,o comună din zona de câmpie a județului Buzău,de care eu sunt legată prin rădăcinile mele,tradiția se păstrează până astăzi,prin grupul sau ceata de colindători „Valea Călmățuiului”.

Cântarea antifonică se bazează prin interpretarea colindelor astfel:grupul se împarte în două,iar cei din al doilea grup preiau linia  melodică a ultimei silabe din cântarea primului grup,la sfârșit cântând toți la unison.Acest mod de interpretarea sporește emoția,dă un plus de efect emoțional ascultătorului.

maxresdefault (1)Grupul de colindători „Valea Călmățuiului” (nume preluat de la râul ce străbate comuna)este alcătuit din doisprezece băieți.Ei interpretează colinde vechi,antifonice,cu o vechime de minim cinci sute de ani,având un repertoriu unic în țară.Acest repertoriu este constituit dintr-un număr de opt astfel de colinde vechi,specifice comunei Smeeni:

  1. Sus la munte ninge,plouă
  2. La tulpină
  3. Prin cel cel
  4. Scoală,scoală,Mărioară
  5. La poartă la Ștefan Vodă
  6. Si-ntreabă
  7. Doamnele aicea
  8. Doi vânători

Sunt colinde ce în zilele noastre nu se mai aud decât în această localitate și sperăm ca tradiția să fie dusă mai departe și să nu se piardă acest minunat tezaur moștenit din străbuni.Colindele se cântă pe rând,câte unul la fiecare casă colindată,astfel încât doi vecini nu aud același colind.

Cei ce fac parte din ceata de colindători poartă pe cap căciuli negre țuguiate din astrahan,au la gât fulare albe,au șubă sau haină scurtă de dimie neagră,pantaloni din lână negri și sunt încălțați cu cizme negre din piele,înalte până la genunchi.Costumele sunt păstrate din moși-strămoși,de la generație la generație.

Au ca obiect ritual o pușcă împodobită cu fire de lână multicolore sau o frișcă (bici) cu coada din lemn de bambus sau trestie,împodobită cu canafi (ciucuri) de diverse culori,precum și panglici colorate.După cum am spus în prezentarea colindelor rolul obiectului ritual este unul magic.Pușca sau frișca este ridicată în sus la sfârșitul colindului,toți membrii cetei făcând împreună,într-un glas,urare gazdei:La anu’ nou și la mulți ani!”.Ridicarea în sus a obiectului ritual semnifică alungarea spiritelor rele și alungarea anului vechi,precum și așteptarea anului nou,mai bogat și plin de sănătate.Acesta este caracterul precreștin,demonstrând vechimea acestor colinde,chiar dacă ulterior au mai fost făcute adăugiri creștine textului colindelor.

În urmă cu câteva zeci de ani pe cuprinsul a toată comuna Smeeni existau în jur de zece cete de tineri colindători.

colindatoriÎn vremurile trecute străbunii celor de astăzi mergeau cu aceste colinde doar la casele fetelor tinere,fetele de măritat.Se așezau în semicerc în fața geamului cântând colindele.Cetele au și un conducător ce dă tonul și anumite comenzi,dacă este cazul.Astfel,atunci când se mergea la casele fetelor,când conducătorul observa că fata colindată nu este bucuroasă de venirea lor,sălta și lăsa pușca  sau  frișca la pământ de trei ori,iar la acest semn ceata se oprea din cântat și pleca la o altă casă.Acest mod de comenzi face ca pușca sau frișca celor din Smeeni să asume un rol asemănător bățului vătafului călușarilor.Urmarea întâmplării relatate mai înainte era că tot satul lua cunoștință de acest lucru,fata ajungând „în gura lumii”,motiv de mare rușine în fața satului pentru fata respectivă.Celor ce îi primeau cu bucurie,colindătorii le urau la sfârșitul cântării ca în anul ce venea să își găsească ursitul.

Astăzi mai există doar ceata colindătorilor „Valea Călmățuiului” spre a colinda locuitorii comunei,spre a aduce această comoară în fața spectatorilor la diferite festivaluri sau concerte,ori spre a colinda diferite oficialități.

Sperăm să ducă cu mândrie,dar și recunoștință față de moșii lor,mai departe această tradiție,să predea ștafeta generațiilor viitoare,ca zestrea spirituală a acestor meleaguri să rămână neștirbită.

P.S.-Mulțumesc Web-Tv Smeeni pentru filmările pe care le-am încorporat în acest articol,iar dacă îi deranjează că le-am folosit îi rog să mă contacteze spre a le șterge.

MARI M.

Un gând despre „Colindele antifonice unice de la Smeeni”

  1. Un articol minunat! Sărut mâna! Ar trebui să-l citească toți, dar mai ales tinerii pentru a-și căuta și a-și reînvia tradițiile locurilor de baștină!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s